Pompele de căldură sunt dispozitive moderne care permit încălzirea și răcirea eficientă a clădirilor, utilizând energia din mediul înconjurător. Acestea sunt promovate și, practic, sunt deja percepute ca o alternativă ecologică la sistemele tradiționale de încălzire. Cu toate acestea, pentru a evalua pe deplin impactul lor asupra mediului, este necesar să se acorde atenție parametrilor legați de agenții frigorifici utilizați în acestea. Pe lângă coeficientul GWP, unul dintre indicatorii cheie este ODP.
ODP este acronimul din engleză pentru Ozone Depletion Potential, ceea ce se traduce ca „potențial de distrugere a stratului de ozon”. Aceasta este o valoare numerică care determină în ce măsură un anumit gaz contribuie la degradarea ozonului din atmosferă. Este vorba, desigur, despre gazul utilizat în pompa de căldură ca agent de lucru, numit adesea colocvial freon (deși nu întotdeauna corect). De fapt, indicele ODP se referă mai degrabă la agentul frigorific utilizat în pompa de căldură, decât la pompa în sine.
Scara numerică a indicelui ODP este stabilită în raport cu agentul CFC-11, pentru care ODP este 1. Prin urmare, dacă un alt agent are ODP = 0,1, aceasta înseamnă că impactul său asupra stratului de ozon este de zece ori mai mic decât în cazul CFC-11. Sau, mai simplu – din punct de vedere ecologic – cu cât ODP-ul este mai mic – cu atât mai bine. Ideal este să fie 0 (ceea ce este posibil).
Agenții frigorifici utilizați în pompele de căldură sunt responsabili pentru transferul energiei termice în sistem – fără ei, funcționarea pompei de căldură nu este posibilă. În trecut, se utilizau gaze care aveau un ODP ridicat, cum ar fi vechiul R12 sau R22, ceea ce a condus la distrugerea stratului de ozon. În perioada în care pompele de căldură abia începeau să se dezvolte – în anii '70 și '80 ai secolului XX – s-a descoperit că stratul de ozon din atmosfera Pământului se diminuează. În acea vreme, aceste gaze nu erau utilizate în principal în pompele de căldură, deoarece aceste dispozitive aproape că nu existau pe piața largă. Aparau mai des, de exemplu, în frigidere sau în sistemele de climatizare. Ca răspuns la degradarea rapidă a stratului de ozon, țările occidentale, sub conducția Canadei – folosind structurile ONU – au condus la semnarea în 1987 a așa-numitului Protocol de la Montreal, în care o serie de țări s-au angajat să renunțe la utilizarea agenților frigorifici cu ODP ridicat. În 1987, la Montreal, protocolul a fost semnat de 47 de țări – inclusiv SUA și URSS – precum și de multe alte state mai mici, cum ar fi Polonia. Ulterior, au semnat și alte țări, astăzi acesta cuprinde practic întreaga lume (197 de țări).
Stoc epuizat
Disponibil
Prin urmare – reglementările actuale în vigoare – printre altele, cele introduse de Protocolul de la Montreal – interzic utilizarea substanțelor cu potențial semnificativ de distrugere a ozonului, motiv pentru care pompele de căldură moderne utilizează agenți cu ODP egal cu 0.
Majoritatea agenților frigorifici utilizați în prezent în pompele de căldură, precum R410A, R32 sau R290 (propan), se caracterizează prin un ODP zero. Aceasta înseamnă că, chiar și în cazul unei scăpări și al pătrunderii agentului în atmosferă, acesta nu va provoca direct distrugerea stratului de ozon. Cu toate acestea, trebuie reținut că aceiași agenți pot avea un indice GWP ridicat, influențând efectul de seră – deoarece ODP nu este singurul coeficient care determină dacă un dispozitiv este prietenos cu mediul.
Coeficientul ODP (Ozone Depletion Potential) a fost introdus la sfârșitul anilor '70 ai secolului XX, când oamenii de știință au început să studieze mai amănunțit impactul freonilor și al altor substanțe halogenate asupra stratului de ozon.
Primii care au descris conceptul de ODP au fost prof. Mario Molina și prof. F. Sherwood Rowland în 1974, în lucrarea lor științifică, în care au demonstrat că compușii CFC (clorofluorocarburi) pot provoca descompunerea ozonului în stratosferă. Indicele ODP a început să fie utilizat pe scară largă în anii '80, când au început acțiunile internaționale pentru protejarea ozonului, în special în cadrul Protocolului de la Montreal din 1987. Astăzi se vorbește puțin mai puțin despre acesta comparativ cu, de exemplu, indicele GWP (care determină impactul unui gaz asupra efectului de seră), dar acest lucru poate fi legat de faptul că, după semnarea Protocolului de la Montreal, majoritatea țărilor au luat măsuri eficiente pentru a limita și a elimina treptat gazele cu un coeficient ODP ridicat (chiar dacă acest proces a durat ceva timp). Astăzi apar deja rapoarte științifice care notează refacerea stratului de ozon, estimându-se chiar că înainte de anul 2100 acesta ar putea atinge dimensiuni comparabile cu cele din 1970, în ciuda dezvoltării tehnologice continue.
ODP este un parametru important din punctul de vedere al protecției mediului, care determină impactul agentului frigorific asupra stratului de ozon. În pompele de căldură moderne, ODP este de obicei 0, ceea ce este în concordanță cu reglementările internaționale și obiectivele ecologice. Cu toate acestea, atunci când alegeți o pompă de căldură, este recomandat să analizați nu numai ODP, ci și GWP, pentru ca dispozitivul să fie atât sigur pentru stratul de ozon, cât și să aibă un impact minim asupra schimbărilor climatice.
BLOG:
Verificați de asemenea – schimbătoare de căldură pentru agenții Nordic Tec:
Disponibil
Disponibil
Lichide termice – apă sau glicol? Sau poate altceva? Cu ce trebuie umplută instalația?
Ce schimbător de căldură cu plăci pentru pompa de căldură?
Înghețarea pompei de căldură - cauze, efecte
Cum funcționează schimbătorul de căldură cu contracurent?
Cum funcționează pompa de căldură aer?
Schimbător de căldură pentru freon - caracteristici, principii de funcționare, construcție
