R22 este cunoscut și sub denumirea de freon HCFC-22, și a fost timp de decenii unul dintre cei mai importanți agenți frigorifici utilizați în climatizare, pompe de căldură și instalații frigorifice. Popularitatea sa a început în a doua jumătate a secolului XX, când a înlocuit substanțele anterioare, mai ușor inflamabile sau toxice, precum R12.
R22, adică diclorodifluorometan (HCFC-22), a fost dezvoltat ca parte a familiei de freoni – substanțe frigorifice produse de firma DuPont, înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. Acest fapt la sine stimulează imaginația și arată cât de veche a fost invenția, fiind utilizată practic înainte ca majoritatea cetățenilor lumii să fi auzit de pompe de căldură sau climatizări. Era utilizat, de exemplu, în frigidere. R22 trebuia să înlocuiască agenții anteriori, care erau inflamabili sau periculoși – în principal R12 menționat, deoarece în acea etapă omenirea nu avea cu adevărat la fel de multă alegere de agenți ca astăzi. Datorită proprietăților sale termodinamice, R22 a câștigat rapid recunoaștere în domeniul frigotehnic, care era abia la început.
În anii '70 și '80, R22 a devenit un standard global. Era relativ ieftin, ușor de utilizat, avea proprietăți termodinamice bune și o largă aplicabilitate – de la climatizări casnice, frigidere, congelatoare până la instalații industriale mari. În acest timp, nimeni nu se aștepta ca această substanță să devină un simbol al problemelor de mediu – exact în această perioadă are loc o dezvoltare tumultuoasă a cercetărilor stratului de ozon din stratosferă și apare conceptul de „gaură în ozon". Ce legătură are R22 cu aceasta? Mai jos explicația.
Disponibil
Disponibil
În anii '70, oamenii de știință au descoperit că R22 – fiind un compus din grupa HCFC – contribuie la distrugerea stratului de ozon, adică la formarea găurii în ozon – o scădere a stratului protector de ozon din stratosferă. Indicele ODP – adică indicele potențialului de creare a găurii în ozon – era în cazul R22 foarte mare.
Exact atunci au apărut primele reglementări legale care îi limitau utilizarea. Cu toate acestea, nici o țară nu dorea să îl retragă din circulație – deoarece ar fi afectat competitivitatea propriei industrii frigorifice. S-a născut ideea de a crea un acord mai larg, în care mai multe țări să își impună restricții similare și să le implementeze în același timp. Momentul cheie a fost semnarea în 1987 a Protocolului de la Montreal, care a impus eliminarea treptată a substanțelor care distrug ozonul. Acesta a fost verdictul de moarte pentru R22 – deși amânat, deoarece Protocolul de la Montreal nu cerea retragerea fulgerătoare a R22. Acest proces urma să fie eșalonat în timp.
Începând din anii '90, au fost inițiate programe de reducere a producției și consumului de R22. În Uniunea Europeană, din 2010, a fost interzisă utilizarea noului R22 în dispozitive, iar din 2015 este în vigoare o interdicție totală a utilizării sale, inclusiv pentru service-ul instalațiilor. Legi similare au fost introduse în multe alte regiuni ale lumii. Având în vedere că după 1987 la acordul de la Montreal s-au alăturat și alte țări – acoperind în timp practic întreaga lume (197 de state) – R22 este astăzi practic mort din punct de vedere comercial și practic. Nu se mai produc dispozitive concepute strict pentru utilizarea cu R22.
Retragerea R22 a forțat producătorii și utilizatorii să treacă la noi agenți frigorifici, precum R410A, R407C sau amestecuri HFO mai noi și mai ecologice. Pentru mulți utilizatori, aceasta a însemnat modernizări costisitoare și înlocuirea echipamentelor. Cu toate acestea, din punct de vedere al protecției mediului, a fost o decizie necesară, care a limitat emisia de substanțe care distrug ozonul.
Deși astăzi R22 este o substanță interzisă, încă există instalații care au funcționat inițial cu el. Multe dintre acestea au fost adaptate pentru alți agenți, dar subiectul recuperării și eliminării R22 rămâne actual. Istoria acestui agent frigorific este o avertizare – arată că soluțiile tehnice care par ideale pot dezvălui în timp părțile lor întunecate.
Merită amintit că substanțele care l-au înlocuit pe R22 – de exemplu, precum R407c sau R410a – cu timpul s-au dovedit și ele a nu fi pe deplin ecologice. Deși au un impact scăzut sau nul asupra formării găurii în ozon – s-a dovedit ulterior că au un indice GWP ridicat – adică contribuie la creșterea efectului de seră – și, într-o zi, vor fi și ele retrase, de data aceasta urmând să fie înlocuite cu R290 sau R32. Pentru cât timp?
R22 a parcurs drumul de la lider necontestat în industria frigorifică la simbol al substanțelor dăunătoare mediului. Apogeul său a coincis cu perioada de dezvoltare dinamică a climatizării și frigotehnicii, iar declinul a fost rezultatul unei preocupări globale pentru viitorul planetei. Este o istorie care dovedește că inovațiile tehnice trebuie să meargă mână în mână cu responsabilitatea ecologică.
Disponibil
Disponibil
BLOG:
Cum funcționează schimbătorul de căldură cu contracurent?
Schimbător de căldură pentru freon - caracteristici, principii de funcționare, construcție
Schimbător cu plăci pentru aer condiționat - ce merită să știi?
Schimbător de căldură cu plăci nou – crăpături sau urme de rugină?
Pompă de căldură din aparat de aer condiționat – funcționează? Merită?
Agenți frigorifici – freon în pompa de căldură sau aparatul de aer condiționat. Ce schimbător trebuie utilizat?
