Articolul este un scurt rezumat al informațiilor actuale despre criza energetică din Germania, în legătură cu renunțarea la energia nucleară și închiderea centralelor nucleare. Va confrunta Germania cu o adâncire a crizei? Va afecta aceasta economiile vecine, care sunt puternic legate de cea mai mare economie a Uniunii Europene?
Centralele nucleare au fost timp de decenii un element important în mixul energetic german. În perioada de maximă dezvoltare a energiei nucleare, acolo funcționau peste 30 de reactoare, care furnizau o parte semnificativă din energia electrică a țării. Această tehnologie urma să sprijine stabilitatea energetică și să reducă dependența de combustibilii fosili. Datorită acesteia, bijuteria din coroana Berlinului – industria germană, inclusiv cea auto, urma să-și păstreze competitivitatea și capacitatea de a concura pe piețele mondiale, ceea ce fără energie ieftină ar fi fost imposibil.
Cu toate acestea, de-a lungul anilor, s-au schimbat prioritățile politice și atitudinea publică față de energie nucleară, ceea ce a condus la o închidere treptată a reactoarelor. Sau poate că în spatele deciziilor a fost mai multă politică decât ni se pare, sau, după cum susțin unele teorii, chiar legături cu Rusia, ai cărei resurse ar fi trebuit să permită închiderea reactoarelor germane? Fără a trage concluzii, menționăm că astfel de opinii circulă și în Europa de Est, iar o personificare a acestora este, de exemplu, figura fostului președinte al Germaniei - Gerhard Schröder, care în prezent este deschis asociat cu Gazprom rus. Merită totuși știut că în Germania acest tip de informații nu sunt întotdeauna percepute negativ; o parte a clasei politice, dar și a societății, nu consideră cooperarea cu Rusia ca fiind în mod fundamental negativă.
Transformarea energetică germană urma să se bazeze în mare măsură pe gazul provenit din Rusia, furnizat printr-o serie de conducte. Cea mai importantă rol o juca conducta Nord Stream 1 - care trecea pe fundul Mării Baltice, independent de alte țări, conectând coasta rusă a Balticii (în apropiere de Sankt Petersburg) de coasta germană a Balticii, în apropierea graniței germano-polone.
În momentul în care au fost anunțate însă planurile de construire a conductei gemene Nord Stream 2 - care urma să multiplice transportul de gaz, ceea ce se corela în mod evident din punct de vedere al calendarului cu renunțarea Berlinului la energia nucleară - țările Europei de Est au ridicat un protest radical. Acest protest a fost sprijinit de Statele Unite, care considerau că țările NATO nu ar trebui să sprijine în mod atât de deschis principalul rival al NATO.
Disponibil
Disponibil
Problema este că pentru Germania, care încă era în NATO, se deschidea perspectiva de a deveni un hub gazier - adică de a distribui gazul rus și în alte țări și de a câștiga sume imense din marjă. Germania ar fi putut să se alăture marilor puteri gaziere, deși formal nu deținea resursa proprie. Germania, după cum este acum sigur, și-a folosit influența pentru ca UE să înceapă să promoveze politica trecerii la gaz - forțând alte țări ale comunității să elimine alte surse de energie. Nu a fost greu să justifice necesitatea eliminării cărbunelui murdar, fie el cărbune de piatră sau brun, încadrându-se în tendințele pro-ecologice. S-a lovit și în energie nucleară, ca fiind periculoasă. Acest lucra urma să pregătească cererea de gaz și să oblige țările reticente ale comunității să-l cumpere.
A reușit? În mare măsură, da. UE a început să facă presiuni puternice asupra țărilor dependente de combustibili fosili, cum ar fi cărbunele. Chiar dacă țări precum Polonia, din cauza sindicatelor puternice, nu au închis minele de cărbune, totuși s-au tras masiv conducte de gaz către noile cartiere, chiar și în sate, pentru a trece la încălzirea pe gaz (desigur, nu se poate justifica acest proces doar prin presiunile Uniunii, gazul este un combustibil care nu necesită întreținere și este mai puțin dăunător decât cărbunele - dar întregul proces arată că, din perspectiva planurilor Berlinului, transformarea energetică a decurs pur și simplu conform așteptărilor).
Cu toate acestea, în ceea ce privește energia nucleară, progresele au fost mici; practic, nu s-a reușit să convingă alte state să renunțe la energie nucleară - deoarece țara cu cea mai mare pondere de energie nucleară în mixul energetic, și anume Franța - a pus un veto ferm. În plus, așteptările de la Bruxelles și Berlin erau puțin realiste, practic indeplinite pentru francezi, iar Germania avea nevoie de o alianță puternică cu Franța, pentru ca în acest duet să-și poată impune mai ușor obiectivele în interiorul Uniunii. Berlinul a cedat, dându-și seama că este prea mult și că planurile ambițioase au trebuit amânate pentru viitor.
Planurile de gazificare a economiei europene și, totodată, planurile de redistribuire pe scară largă a gazului rus de către Berlin au eșuat - din cauza șocului social și politic din Germania - provocat de agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei din 24 februarie 2022, care a avut loc practic imediat după finalizarea Nord Stream 2 (deși înainte de punerea sa în funcțiune, pentru a fi clar - nu a fost pus în funcțiune până la urmă). Germania, care și-a construit de ani de zile imaginea de imperiu "moral", a trebuit să se retragă, sub presiunea opiniei publice din interiorul țării și din întreaga lume. Comentatorii ostili Germaniei au spus chiar direct că banii germani pompați de Berlin în Rusia în schimbul resurselor au făcut ca Rusia să își poată moderniza armata și să o trimită împotriva Ucrainei. La rândul său, conștientizarea dependenței totale a Berlinului de aprovizionarea cu gaz rus - a făcut ca Moscova să considere că acești bani vor continua să curgă, chiar și în situații extreme. Acest lucru a fost suficient pentru a începe războiul. Această părere este susținută, printre alții, de Donald Trump, deși observațiile lui sunt adesea extreme.
Menținerea în interiorul Uniunii Europene a politicii de transformare bazată pe gaz, deja aprobată, ar fi însemnat că acest gaz trebuie acum cumpărat de undeva și Germania nu-l mai poate asigura. Cea mai apropiată direcție era Norvegia, dar din punct de vedere al dominației politice germane, o viziune mai periculoasă ar fi fost satisfacerea nevoilor de gaz ale Europei de către SUA. Acest lucru ar fi însemnat o intensificare a relațiilor dintre Washington și țările individuale ale UE și o emancipare a acestora de influența Berlinului. În special țările Europei de Est erau interesate de o astfel de soluție, simțind amenințarea rusă - astfel că SUA - liderul NATO - era un aliat natural, mai ales după invazia din Ucraina. Aceste țări aveau de asemenea (spre deosebire de Germania) o infrastructură excelentă pentru primirea gazului din SUA adus cu navele cisternă, și anume gazeporturi moderne. Erau cazul, de exemplu, al Poloniei sau Lituaniei.
Influența Germaniei în UE a fost suficient de puternică încât Bruxelles a reacționat foarte rapid și aproape imediat după eșecul proiectului Nord Stream 2, care, de altfel, a fost în scurt timp aruncat în aer de un sabotator ucrainean - a introdus politici de restricționare a gazului, în special în ceea ce privește instalarea și subvenționarea noilor dispozitive și care prevedeau un calendar de renunțare la energia pe bază de gaz. Noul favorit al Comisiei Europene - și pe aceasta urma să se facă transformarea - erau pompele de căldură. Nu este greu de ghicit ce țară din Europa producea cele mai multe dintre ele, aceasta era și este încă Germania.
Oare Comisia Europeană a acționat în acest sens la cererea Germaniei? Mulți comentatori susțin acest lucru, aceasta este țara cu cea mai mare influență în UE. Să punem o întrebare retorică - ar fi introdus Bruxelles politica de renunțare la gaz - dacă Germaniei i-ar fi reușit planul de redistribuire a gazului rus, care a costat miliarde?
Problema Germaniei în ceea ce privește angajamentele guvernului față de societate, cu privire la energia nucleară - a rămas însă - guvernul german a lobbyit timp de ani de zile în mass-media pentru renunțarea la energia nucleară, pe care a prezentat-o ca fiind periculoasă. Procesul de influențare a societății și a opiniei publice, de promovare a unei viziuni antinucleare, a început încă din anii '90. Au jucat un rol puternic partidele de stânga, cu Verzii în frunte, dar și partidele principale, cum ar fi CDU sau CSU. În momentul în care Germania avea planificată închiderea centralelor nucleare - ca țară credibilă, ar fi trebuit să o facă. Nu s-a anticipat însă că în acel moment situația geopolitică va fi mai complicată decât oricând după 1989.
Gazul care urma să înlocuiască energia nucleară - nu mai putea veni de nicăieri, iar energia a devenit extrem de scumpă, deasupra industriei germane s-a aflat perspectiva unor costuri uriașe și a lipsei de competitivitate. Cu toate acestea - s-a finalizat proiectul de închidere a centralelor nucleare, care în etapa finală a câștigat oponenți și, practic, a însemnat declanșarea unei crize energetice în țară. Această criză urma să lovească în mod decisiv atât industria, cât și cetățenii obișnuiți ai țării. Urma să contribuie la o stagnare sau chiar regres economic nemaiîntâlnit în Germania de decenii. Să fim sinceri - închiderea centralelor nucleare în astfel de momente a fost o nebunie.
Disponibil
Disponibil
Primele decizii de renunțare la energia nucleară au apărut deja în anii '90 ai secolului trecut, sub influența mișcărilor ecologiste și a partidului Verzilor. Momentul cheie a fost anul 2011 și catastrofa de la Fukushima din Japonia. Cancelarul Angela Merkel, în ciuda sprijinului relativ acordat anterior energiei nucleare, a anunțat un program radical de accelerare a închiderii reactoarelor. Germania a decis să renunțe complet la energie nucleară, tratând siguranța și riscul de mediu ca prioritate - așa spuneau comunicatele guvernamentale. Aici și colo apăreau îngrijorări cu privire la o dependență prea puternică de aprovizionarea rusă, dar Rusia de la sfârșitul anilor '90 și mai târziu - părea o țară a sărăciei veșnice, a crizei și a unei armate învechite din punct de vedere tehnologic. Puțini au luat în serios posibilitatea renașterii amenințării ruse - deși astfel de voci au apărut în țările Europei de Est, inclusiv în Polonia sau România.
În cele din urmă, ultimele centrale nucleare germane și-au încheiat activitatea în 2023, ceea ce a făcut din Germania una dintre puținele țări industrializate mari care renunță complet la energia nucleară.
Ce urmează? Este greu de crezut - Germania a trebuit să înceapă să importe energie electrică din Franța. Să reamintim, marea majoritate a energiei electrice generate pe Sena este... energie nucleară. Berlinul a închis centralele nucleare - și a început să importe energie nucleară din Franța. În prezent, în 2025 - costurile energiei electrice în Franța sunt de două ori mai mici decât costurile energiei electrice în Germania.
Închiderea centralelor nucleare a fost un element al planului mai larg "Energiewende", adică al transformării energetice bazate pe surse regenerabile de energie — eoliană, solară și biomasă, dacă vorbim despre perioada în care nu se mai putea vorbi despre gaz. Germania a crescut semnificativ producția de energie din REG - Germania a devenit un lider mondial în acest domeniu. În același timp, sunt implementate programe care sprijină stocarea energiei și dezvoltarea rețelelor de transport. Dar, într-un astfel de lobbying puternic, alimentat de politicieni, în spatele cărora se aflau uneori legături neclare cu diverse fundații și chiar cu afacerile din domeniul REG - s-a acordat atenție unei abordări științifice reale a stabilității REG? Sau - au fost blocate în numele corectitudinii politice toate pozițiile polemice?
Adevărul este că Germania are o infrastructură energetică învechită, întârziată, nemodernizată de mulți ani din cauza politicii așa-numitei frâne a datoriei. În acest scop nobil de protecție a climei - puțini au adus adevăratul argument: infrastructura energetică germană nu este potrivită pentru o cantitate atât de mare de REG imprevizibilă. O suprasolicitare a sistemului cu o cantitate imensă de energie din panouri fotovoltaice - în unele zile se termină cu pene de curent, sau se reușește evitarea acestora - prin deconectarea de la rețea a multor ferme fotovoltaice germane. Dar asta nu este atât de simplu, statul a încurajat ani la rând investițiile în astfel de ferme și a semnat cu investitorii contracte pentru preluarea energiei. Nu le poate pur și simplu deconecta de la rețea în lunile în care acești investitori produc cea mai multă energie. De aici - a apărut o nouă problemă financiară - Berlinul și landurile federale plătesc împreună deja câteva miliarde de euro anual ca despăgubiri pentru proprietarii de ferme fotovoltaice, pentru nerespectarea contractelor de preluare a energiei. S-ar putea risca teza că, cel puțin pentru moment, Germania are prea multă energie regenerabilă - pentru capacitățile infrastructurii sale învechite.
Statul - care, în politica sa fiscală, urmărea cu orice preț evitarea îndatorării, ceea ce a fost o carte de vizită a Germaniei timp de ani de zile - a condus la faptul că nu a ținut pasul cu dezvoltarea energiei fotovoltaice din țară și nu a modernizat sectorul energetic. Nu sună a politică energetică bine condusă, la urma urmei, Germania a provocat ea însăși o astfel de dezvoltare exuberantă a rețelei fotovoltaice (subvenționând cu sume uriașe). Astăzi se vede că în toate aceste decizii cea mai importantă a fost ideologia înțeleasă orbește, toate celelalte aspecte raționale au trebuit să cedeze în fața acțiunilor pentru climă. Critica nu a fost binevenită și nici nu i-a fost cuiva necesară. Astăzi, pentru modernizarea energeticii germane sunt necesare nu doar miliarde de €, pe care în cele din urmă poate că Germania le va găsi cu timpul (având în vedere că cancelarul Merz analizează în prezent eliminarea politicii frânei datoriei). Asta nu rezolvă problema - deoarece Germania este atât de înapoiată în acest aspect, încât are nevoie pentru eliminarea problemei nu doar de bani - ci de mulți ani.
Disponibil
Închiderea reactoarelor a stârnit multe discuții. Criticii subliniază că lipsa unei surse stabile de energie fără emisii a condus la creșterea ponderii combustibililor fosili, în special a cărbunelui, ceea ce a afectat emisiile de CO₂. Deciziile s-au dovedit astfel contraproductive, cel puțin temporar. Au apărut și îngrijorări cu privire la securitatea energetică, mai ales în contextul crizei resurselor după 2022.
Susținătorii, la rândul lor, subliniază aspectele de securitate, independența față de tehnologia nucleară și implementarea consecventă a transformării ecologice. Doar că, ce oferă independența de propria tehnologie nucleară - când Germania a devenit dependentă de tehnologia nucleară franceză?
Datele disponibile indică faptul că sistemul energetic german a produs în 2023 436 TWh de energie (date conform Institutului Fraunhofer). Încă în 2016 a generat 554 TWh. Aceasta reprezintă o scădere de peste 21% în 7 ani.
Astăzi, în orice economie bine condusă, consumul de energie electrică crește, consumatorii au nevoie de tot mai mult, nu se mai gătește pe gaz, ci pe plite cu inducție, tot mai multe clădiri au încălzire electrică, moda germană este încălzirea cu pompe de căldură, guvernul subvenționează mașinile electrice - în aceste condiții, sistemul german pierde 21% din eficiență în 7 ani, aceasta este o scădere de 118 TWh, adică mai mult decât generează Țările de Jos bogate.
Merită adăugat că, între timp, a apărut în lume o revoluție tehnologică legată de IA. Vor fi inovative acele țări care vor crea sisteme de prim rang și le vor adapta în domeniile lor de viață. Aceasta este, totuși, un domeniu extrem de intensiv energetic, care necesită rezerve uriașe de energie. Germania, în momentul planificării închiderii reactoarelor, nu ar fi putut ști acest lucru, dar a făcut ca la startul acestei mari curse să fie pe o poziție pierzătoare.
✅ În final, cifrele îngrijorătoare: în 1992, Germania unită genera 498 TWh de energie electrică. Astăzi (date pentru 2023, Institutul Fraunhofer) generează 436 TWh, adică astăzi este capabilă să producă doar 87% din cifra din 1992. După atâția ani de dezvoltare, să ne amintim unde și la ce nivel de dezvoltare se afla lumea la începutul anilor '90. Nu este cazul să oprim această nebunie?
O parte a comentatorilor atrage atenția și asupra urmărilor socio-politice ale crizei energetice din Germania. Creșterea prețurilor energiei a dus unele ramuri ale economiei, inclusiv industria auto, pe marginea falimentului. Încă nu există o problemă a șomajului masiv, totuși, cetățenii au început să se teamă pentru locul lor de muncă, ceea ce este un fenomen nou. Există și concedieri, iar multe companii străine își închid sucursalele din Germania. Mai rău, există și companii germane - cu capital german, care mută producția din Germania în țări mai ieftine. Germanul de rând simte o creștere foarte mare a facturilor pentru energie electrică și încălzire, prețurile mai mari ale energiei contribuie la scumpiri și la inflația produselor alimentare. Este cel mai rău de la mulți ani, taxele și impozitele cresc. Aceasta este combustibil pentru partidele mai radicale și eliminarea vechiului consens bazat pe guvernarea partidelor de centru. Sprijinul pentru AfD, care oferă abandonul "utopiei" climatice și întoarcerea la bunul simț - un partid care s-a opus acestui lucru de mult - este în creștere.
Deși criza din Germania ar putea reprezenta o șansă pentru firmele din străinătate, majoritatea experților evaluează că aceasta nu este o situație de dorit în Europa și nu va avea un impact pozitiv asupra dezvoltării economice a UE. Statistica arată că, în trecut, pentru ca alte țări să obțină rezultate bune de creștere economică - creșterea economică din Germania trebuia să fie de minimum 2-2,5%. Este puțin, dar însemna că industria și cererea germană funcționează. Sub acest prag, dacă persista mai mult timp - industria germană începe să frâneze și încetează să creeze locuri de muncă în țările vecine, deoarece trebuie amintit că în lanțul de aprovizionare al producătorilor germani se află furnizori de diverse componente din alte țări ale Europei - cum ar fi Polonia, Cehia, Ungaria, Italia sau Slovenia. Problemele fabricilor germane înseamnă pentru ei mai puține comenzi. Iar problemele consumatorilor germani și portofelele lor mai slabe - înseamnă o scădere a cererii, atât pentru bunurile locale, cât și pentru cele importate, ceea ce creează un cerc vicios.
Un exemplu de economie care va fi lovită cel mai puternic de problemele industriei germane este Republica Cehă, care este practic dependentă de economia Germaniei. Industria cehă depinde strâns de cererea din Germania. Într-o situație similară a fost Polonia în trecut, dar istoria unor încetiniri economice succesive arată că Polonia s-a emancipat parțial de fluctuațiile economiei germane (în mare măsură datorită unei piețe interne puternice), dar aceasta rămâne cel mai important partener comercial al Varșoviei și pierderile vor fi resimțite mai devreme sau mai târziu. De asemenea, firmele italiene, slovene și maghiare se vor afla într-o situație dificilă.
Situația nu va fi îmbunătățită de actuala politică vamală protecționistă a SUA, care a fost întotdeauna o piață captivă pentru mărfurile germane de bună calitate. Cu atât mai mult cu cât aceste măsuri au lovit în cele din urmă tocmai industria auto.
Transformarea energetică în Germania continuă, acesta nu este un subiect încheiat, cu siguranță nu poate rămâne în forma pe care o vedem acum - germanul de rând nu acceptă acest lucru. În realitate, fundațiile sale s-au prăbușit și trebuie reconstruite - iar viitorul urmează să se bazeze pe surse regenerabile de energie, hidrogen și tehnologii avansate de stocare. Deși centralele nucleare au (probabil) intrat în istorie, subiectul încă stârnește emoții — o parte din experți apelează la reconsiderarea energiei nucleare, mai ales în contextul noilor tehnologii, cum ar fi SMR (reactoare modulare mici). Deocamdată, însă, politica Germaniei rămâne clară — energia viitorului trebuie să provină din surse regenerabile.
___
Verificați produsele marca Nordic Tec:
Disponibil
Disponibil
Interzicerea încălzirii cu gaz în România și în UE? Este adevărat?
Certificatul F-Gaz – ce este și la ce folosește?
Nord Stream 2: din perspectiva timpului. Cum a fost de fapt?
Ce a fost Protocolul de la Montreal și cum a influențat piața tehnicii de încălzire și răcire?
Directiva pentru echipamentele sub presiune – PED. Ce este și când se aplică?
Franța și centralele nucleare – o țară construită pe energie atomică
